Scrieri fără ţâţe, dar despre sexualitatea gestului de a exista

După un prim an ca traducător pe cont propriu, rezultatele au fost slabe. O fi un avantaj că stai acasă (deşi cei care lucrează de acasă ştiu cât de greu e să te motivezi să munceşti, mai ales când primeşti bani puţini). Simt România ca o cărămidă pusă pe ceafă peste gaura pe unde ar trebui să se atârne visurile de capătul norilor. Mă doare faptul că-mi place meseria pe care mi-am ales-o. Fiind nevoie să munceşti mult, te trezeşti că ajungi să-ţi pui întrebări atât de stupide încât nu mai ştii dacă ai pus vreodată mâna pe o carte de gramatică (dintre cele 20000 de gramatici scrise în ţărişoara noastră). Uite paradoxul cel mai frumos... Noi, traducătorii, suntem cei care eliberăm comunităţile de sub bariera limitelor diversităţii lingvistice şi tot noi suntem cei mai puţini liberi dintre toţi. Sclavii din minele de diamante. Ne trec prin mâini milioanele, iar noi numărăm crăiţarii să mai luăm un baton de salam (fără soia, ne-am modernizat acum, alea cu soia îs mai scumpe - sunt bio!). Nu mă tem de munca grea, mă tem de lipsurile pe care trebuie să le cărăbăneşti în spinare fără să te simţi ajutat de rezultatul muncii tale. Am ajutat puţin un prieten să traducă nişte povestiri foarte interesante, termenii proveneau din vrăjitorie. Îţi aduci aminte că un traducător lucrează cu un vocabular activ de aproape zece ori mai extins decât al unui om obişnuit. Acest lucru presupune să ai o capacitate de a face conexiuni lingvistice şi culturale rapid. Trebuie să vrăjeşti termenii să te asculte, să calci pe coamele zbârlite ale unor cuvinte aşezate în rastelul dicţionarului astfel încât să nu iasă în evidenţă ca prostul satului în mijlocul frazei. Autorul are avantajul de a şti, de a stăpâni mecanismul propriei creaţii. Traducătorul trebuie să-l ghicească, să-l strunească şi să-l trântească de coarne exact peste canoanele lingvistice ale limbii în care traduce. Dacă îl izbeşti prea tare strici canonul, ceea ce poate fi un lucru bun cât timp canonul învaţă forme şi structuri noi, utile în evoluţia sa. Dacă dai prea moale, îl faci pilaf. Trebuie să ai încredere în tine, iar încredere ai când viaţa ta urmează calea spre un mai bine din ce în ce mai palpabil. Încă n-am ajuns să-mi detest slujba, dar sunt momente când o înjur de mamă cam apăsat. Anul ăsta sunt semne de mai bine şi încă sunt motivat să le văd puse la teşcherea. Anul viitor, pe vremea asta, am să trag dungă să văd cum şade treaba. Dacă nu-mi place, am să-mi iau rămas bun de la plăcerea de a avea un vocabular activ atât de bogat şi am să încerc să trăiesc mai mult with fewer words.