Palavre. La gardul realităţii

Umblă pe internet un articol interesant despre reuşenia în viaţă cu diferenţe între proşti şi deştepţi. Citez o frază (e cheie şi dacă o căutaţi pe google, vă conduce exact la sursă, de aceea nu-i dau redirecţionare întregului articol aici): "Daca arunci cu o piatra in geam, geamul se sparge. Daca te gandesti cum sa spargi geamul, geamul nu se sparge." Eu tocmai am terminat de făcut nişte socată. Mi-era poftă. Anul trecut, La fel. Mi-era poftă. Am cules flori de soc, le-am întins pe un ziar şi am uitat de ele...Ioc soc. Anul ăsta am satisfacţia omului care-a dat cu piatra în geam. Satisfacţia că m-am hotărât să plec cu maşina până în Norvegia săptămâna viitoare şi, sper, satisfacţia că o să fiu mai bine plătit pentru slujba mea de traducător... La anul vreau un velier (cam 7 metri se găsesc în Olanda la vreo 2500 de euro şi arată destul de binişor). E drept că sunt o mie de lucruri de făcut şi e greu să răzbeşti până la lucrurile cu adevărat importante. Teroarea reală a lucrurilor care-şi găsesc doar rezolvări patafizice ne găureşte maţele şi ne face să ne îndopăm cu pastile sau să îndesăm parale în buzunarele doctorilor de parcă zici că dăm bani unui şaman care ne-ar scoate mai sănătoşi dacă îl omenim mai acătării. Gândeşti ca preşedintele unei ţări patafizice şi aştepţi recompensa din partea unei realităţi pe care depui eforturi s-o cosmetizezi pentru că mintea ta sensibilă nu suportă să trăiască în aceeaşi lume pe care o vezi că e de căcat (indiferent de credinţele pe care crezi că le ai sau de încredinţările pe care te obligi să ţi le formezi). Tu îţi ridici o grădină în jurul casei tale şi când ţi-o imaginezi nu e udată de aceleaşi ploi care cad în restul lumii, ci de o ploaie cu robinet care cade exact când visul tău permite întâmplări imediate cu noroi curat. Când începi să conştientizezi că trăieşti în lumea reală, te izbeşte deznădejdea şi îţi pui toate puterile să ridici cât mai repede amărâta aia de grădină în care-ţi pui toate speranţele ţării uriaşe din sufrageria ta de mântuire pentru toate gândurile de mai bine pe care ţi le faci şi pe care le foloseşti pe post de hârtie igienică întrebându-te mereu cum de ai o viaţă reală cu gust de căcat când viaţa ta spirituală cântă ca privighetoarea şi lucrează ca furnica... Aşa e. N-ai limitele realităţii unse cu rahat şi să dai în stâlpii de hotar cu nasul să te trezeşti şi să te uiţi unde eşti şi ce reguli trebuie să aplici. Aşa e, omule.