de doi lei credinţă, dacă nu vrei să pici de curvă...

Eu nu pot să accept legătura asta între spiritualitate şi bani. E ceva absurd. E un pact plin de compromisuri care poate 
avea şi efecte înfiorătoare, oamenii tind să comită "păcate" doar fiindcă ştiu că e unul la colţ care vinde mântuirea pe câţiva arginţi. Nu pot să respect tipul ăsta de credinţă. Din punctul meu de vedere, dacă ai mai mult de o icoană-două în casă, nu eşti credincios (şi pe la mine sunt vreo trei-patru) ci mai degrabă umbli după un soi de vrăjitor care dintr-o chestie care merge prost pentru că o faci prost trebuie să facă o chestie care să meargă bine doar pentru că tu te rogi şi torni parale popilor. Asta nu-i ortodoxie, e şamanism sau credinţă în vrăjitorie. Pentru o viaţă bună trebuie să trăieşti după nişte norme.
Cât despre ortodoxia mea, dacă a existat, a fost o etapă în care credeam că poţi obţine fericire doar cerând-o, fără să oferi nimic la schimb, fiindcă sistemul acelei credinţe asta învăţa de zor credincioşii, că pot cumpăra ce le lipseşte. Era o haină cu care fusesem îmbrăcat de mic şi pe care am descoperit-o ca fiind nepotrivită, fiindcă-mi fusese cumpărată când eu nici nu ştiam ce-i aia o haină. E greu şi pentru mine să-ţi explic de ce s-au schimbat lucrurile, cert e că nu pot să cred în zei morţi şi ascunşi după sofisme care să justifice neputinţa lor sau existenţa lor ca cea a lui El Cid care a câştigat ultima bătălie mort legat în şa.