inteligența și progresul umanității

 Mi se pare că ne ducem nicăieri, fiindcă umanitatea, în loc să tindă să dezvolte creierul uman și să îl împingă spre a-și folosi capacitatea integrală pentru a fi capabil de operațiuni complexe bazate pe nuanțe și detalii, tinde către un efort imbecil de a simplifica totul și de a face ușoară folosința obiectelor. Mi se pare că tocmai asta este sursa cea mai urâtă de conflicte a omenirii. Tendința de categorisire rigidă și simplistă, cu îndreptare directă și fără regrete către ridicolul simplicității ne duce spre o tâmpire definitivă și, de ce nu, spre o instinctualizare oribilă care rupe orice șansă de progres social. Elitele sunt singurii care țin flacăra progresului sus, singurii care reprezintă și definesc direcția umanității, deși rămân într-un con de umbră și sunt priviți cu condescendență slinoasă de prostime. Căci prostul, când cumpără un istețfon, se poartă de parcă el ar fi inventat drăcovenia, iar dacă l-ar cunoaște pe cel care l-a proiectat l-ar considera, probabil, un sfrijit fără căpătâi, incapabil să trăiască fericirea pe care prostul o soarbe din plin din mireasma de cârnați fripți la foc iute. 

E incredibil faptul că, după atâta amar de evoluție naturală, socială și tehnologică, suntem dominați din ce în ce mai mult de dualitatea alb-negru, bun-rău, deși argumentele în orice dispută arată foarte simplu că lucrurile sunt cât se poate de complexe și necesită rezolvări complexe.