Povestea cu furatul asociat țiganilor vine dintr-o jucărie de mahala, mahalaua aia a lui Fănuș Neagu, de pildă, când hoții obișnuiți ai locului, (așa cum au făcut la noi, așa au făcut și aiurea, prin alte țări) dădeau în curul nomadului ceea ce făceau ei. Țiganii, imediat după eliberarea din robie (Știrbei-vodă cam prin 1850, că mi-e lene să gugălesc, după o poveste interesantă cu un bucătar țigan foarte bun, școlit pe la Paris, care s-a sinucis din dragoste), țiganii după robie, ziceam, au rămas ai nimănui și cu opțiuni extrem de limitate pentru supraviețuire, oricât de mult s-ar fi străduit să se integreze, în societatea românească erau intușabili. Așa cum ar fi făcut mulți dintre noi (eu recunosc clar că în locul lor furam pe rupte), au furat, au făcut orice să supraviețuiască și au revenit la a fi nomazi nu doar din voință proprie ci și cu largul concurs al românilor educați ioc (cam tot cum îs și acum). Interesantă e percepția asta de cocălar asociată cu țiganii care e cât se poate de falsă: mahalaua lui Fănuș Neagu e sursa cocălarilor și a șmenarilor, iar în mahalaua aia lăutarul cânta ce vedea că fac alții, că lăutarul prin definiție povestește ce vede, nu impune un trend inventat de el. Mahalaua aceea are rădăcini mai degrabă în Fanar, printre cei îmbogățiți rapid dintre români, oameni fără scrupule, dar cât se poate de români, cu sânge de dăcușor și romănel. Țiganii între timp au învățat ceea ce n-au reușit niciodată românașii noștri verzi: să aibă niște reguli ale etniei destul de stricte, să le respecte, să fie uniți și să dea înainte indiferent de ce zic cei din jurul lor. Da, e și o șleahtă de țigani jmenari, dar ăia, culmea, îs așa pentru că vor să se integreze, să iasă din țigănia tradițională și să fie ”de lume”. Iar lumea românească e așa și pe dincolo. Concluzia mea: citește musai Fănuș Neagu: tot. Te pup și nu te mai lua de țigani că eu lucrez foarte bine cu ei, sunt mult mai serioși decât românașii ceea ce îți doresc și ție
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu