luni, aprilie 22, 2024

Religia lucrul dracului

 Mie îmi place simbolistica. Omenirea are zona cea mai sfântă taman zona cu cele mai multe războaie. Până la urmă, minciuna, ura și deznădejdea vopsite să strălucească pestriț sunt în realitate zeii cei mai statornici ai omenirii. Dintre toate descrierile de zei pe care le-am întâlnit, în colțișorul ăla de lume e cel mai evident exemplu când atoatebunăciunea conține și omoruri asupra tagmei create după chipul și asemănarea zeului. Într-o esență largă, zeul peste tot e de fapt doar un soi de pretext înălțător pentru a-i putea ucide pe cei care nu-ți plac. Chiar și în religiile cele mai puțin vătămătoare, alea care au natura ca obiect al venerării, tot pe acolo bat. Cel care în societate e mai spre miezul credinței are și un plus de putere față de ceilalți. Găsisem când eram mai mititel pe la amazonieni niște religii simple și destul de interesante, dar când te uiți la efectul lor, chiar dacă în comunitatea păstorită reușesc să aducă armonie, cu vecinii e prăpăd. Io tot insist să cred că religia e de fapt cea mai iscusită unealtă a dracului, n-are treabă cu vreun zeu bun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu