La Huxley e și dimensiunea auto-dictaturii, când condiționarea spre sclavie e inerentă instinctelor noastre primare. Cineva din exterior trebuie doar să apese butonul și cu restul ne descurcăm singuri. Ne trebuie doar lumina aprinsă și ne ducem ca moliile buluc spre iluzia luminii absolute. Una dintre trăsăturile fundamentale ale omului este faptul că fiecare suntem sclavii propriei noastre viețuiri. Ne slujim interesele (de cele mai multe ori iluzorii) cu aplomb chiar dacă niciodată nu putem sluji un bine absolut, nici măcar întru deitate, nici măcar dacă te-ai opri complet în venerație absolută, ca un yoghin. Prietenia noastră a început de la Huxley, fiindcă mi-a plăcut atenția și respectul cu care l-ați tratat. Utopiile și distopiile reprezintă un motor uriaș al istoriei literaturii și al vieții în general, fie că sunt ascunse discret în voci de personaje din romane vechi, fie că sunt cărți în toată regula. Pentru mine, până acum, utopia și totodată distopia cea mai complexă a literaturii e Finnegans Wake. Aveam de gând să scriu o mică lucrare pe tema distopiei/utopiei limbajului la Joyce dar, am virat spre o altă direcție și a trebuit să amân treaba asta. Dar, planul n-a murit și sper să îl atârn printre cuvinte cât de curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu